Incep controalele specifice dinaintea Pastelui in piete si targuri

politie-in-piata5

În contextul apropierii Sărbătorilor de Paște, mai multe instituții deconcentrate vor efectua verificări la nivelul județului Iasi cu privire la legalitatea comercializării produselor de origine animală și non-animală.

”Ne dorim ca toți ieșenii să aibă parte de sărbători liniștite și în siguranță. Vor fi efectuate verificări în piețe, târguri, în zone în care se comercializează produse specifice sărbătorilor pascale, pentru a ne asigura că sunt respectate toate prevederile legale. Activitatea comisiei mixte va demara săptămâna viitoare și se va finaliza după Paște, urmând a se prezenta un raport cu eventualele probleme sesizate și măsurile dispuse”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași.

Din comisia mixtă înființată prin Ordin al prefectului fac parte reprezentanți ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Iași, ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Iași, ai Direcţiei de Sănătate Publică Iași și ai Inspectoratului Județean de Poliție Iași.