Încep admiterile la USV Iași

USV

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași a început admiterea pentru studiile de master. Din 11 iulie se va desfășura și admiterea pentru cele patru facultăți, care oferă studii universitare de licență cu recunoaștere europeană, la 17 specializări căutate pe piața muncii.

Pentru acest an, absolvenții de liceu au la dispoziție 1000 de locuri, iar admiterea la toate specializările facultăților USV Iași, se face pe baza notelor obținute la probele de Bacalaureat.

„În acest an, în carul Universității pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași avem ca noutate faptul că numărul locurilor la licență este de 1000, în care 700 de locuri bugetate și 300 de locuri cu taxă. Avem 500 de locuri la masterat și 50 de locuri la doctorat, deci toate cele trei cicluri sunt în perioada de admitere”, a declarat prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu – rectorul USV Iaşi.

Toți viitorii studenții USV Iași vor beneficia de numeroase facilități și condiții moderne de studiu.

„Candidații care intenționează să vină la universitatea noastră vor descoperi, în primul rând, o universitate dinamică, un campus foarte bine organizat, cu multiple facilități pentru învățare, cazare, sport, pentru petrecerea timpului liber. Vor descoperi numeroase activități complementare celor didactice și de cercetare, cu deplasări în teren, vizite de studiu, cu workshop-uri, întâlniri cu proprietari din zona agribussines-ului, de care suntem foarte legați”, a explicat prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu – rectorul USV Iaşi.

De asemenea, studenții care au absolvit o facultate din cadrul Universității de Științele Vieții, aleg să urmeze studiile de master tot în cadrul acesteia și îi încurajează pe viitorii studenți să își depună dosarele.

„Am acumulat experiențe minunate alături de profesori și am învățat multe lucruri interesante care pot să le aplic pe viitor, într-o carieră, chiar recent m-am și angajat și acum am zis să încerc la master. Este minunat să petreci anii studenției aici, mai ales în facultatea asta. Eu m-am simțit foarte bine în toți 4 ani, a spus Ana Maria Cataramă, student.

Programele de studii de masterat din cadrul universității sunt generoase, specializările oferite aflându-se la mare căutare, atât în rândul absolvenților de la USV Iași, cât și de la alte universități.