Incendiu uriaș la un depozit de materiale reciclabile. S-a emis RO-Alert

140663557_4209791789040006_6405953800626463314_o

Un incendiu uriaș a izbucnit la un depozit de materiale reciclabile din Buzău. Din cauza fumului gros, autoritățile au trimis mesajul RO-ALERT cetățenilor din zonă afectată. La fața locului au intervenit zeci de pompieri.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, incendiul a izbucnit marți la un depozit de electrocasnice din Buzău. Focul s-a întins pe o suprafață de 500 de metri pătrați și există posibilitatea să se extindă la o hală învecinată.