Incendiu puternic la o hală din Pitești

A izbucnit un incendiu puternic în seara asta la o hală din zona industrială a municipiului Piteşti, situată pe drumul 23, de lângă hypermarketul Metro. Flăcările s-au extins pe o suprafață de aproximativ 5.000 de metri, într-o hală în care sunt depozitați solvenți.

Au intervenit 18 autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă, o autoscară care permite intervenţia la înălţime, ambulanţe SMURD, dar şi laboratorul mobil CBRN care detectează riscuri chimice, biologice, radiologice şi nucleare.

Potrivit ISU Argeș, nu s-au înregistrat victime.

A fost emis un mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!