TeleM Regional
Search the Site
RegionalȘtiriUltima oră

Incendiu puternic la o gospodărie din Pleșa: anexele și acoperișul casei, distruse de flăcări

TeleM Regional
28 decembrie 2025 One Min Read
188 0

Un incendiu a izbucnit la o gospodărie din satul Pleșa, comuna Mănăstirea Humorului, mobilizând un important dispozitiv de intervenție. La fața locului au acționat pompierii militari, alături de voluntarii SVSU Cornu Luncii, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Flăcările au cuprins anexele gospodărești și casa de locuit, construcții aflate în corp comun, realizate în mare parte din lemn, pe o suprafață totală de aproximativ 140 de metri pătrați. Incendiul a fost localizat, iar echipajele au lucrat pentru lichidarea completă a focarelor.

Nu au fost înregistrate victime. În urma incendiului au ars anexele gospodărești – șura, garajul, bucătăria de vară și baia – precum și acoperișul casei de locuit. În interiorul garajului a fost distrus un autoturism, iar focul a afectat și mai multe aparate electrocasnice, unelte, elemente de tâmplărie și alte bunuri. De asemenea, flăcările au deteriorat geamurile de termopan ale unui foișor aflat pe proprietatea învecinată.

Intervenția promptă a pompierilor a dus la salvarea restului casei de locuit și a unei gospodării din apropiere, împreună cu bunurile aferente.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.

About The Author

TeleM Regional

See author's posts

Share Article

TeleM Regional

Previous Post

Incendiu fără victime în comuna Straja

Next Post

Termen până la finalul anului de stabilire a impozitelor și taxelor locale pe 2026

No Comment! Be the first one.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

All Right Reserved!