Incendiu puternic la o firmă din Neamț. Au ars mai multe clădiri și utilaje

pompieri

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri la o firmă din localitatea Dumbrava Roșie din județul Neamț. Cinci ore a durat intervenția pompierilor pentru stingerea flăcărilor care au distrus mai multe clădiri și utilaje.

Potrivit ISU Neamț, la incendiul de la firma din comuna Dumbrava Roșie au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, împreună cu membri ai SVSU Dumbrava Roșie.

Incendiul s-a manifestat generalizat și violent la mai multe construcții din lemn, cu posibilitatea propagării la locuințele din apropiere.

Au ars un atelier de producție materiale din lemn cu o suprafață de 160 de metri pătrați și utilajele din interior, o autoutilitară care era parcată în aproprierea clădirii, o clădire de birouri cu suprafața de 100 de metri pătrați cu elementele de mobilier din interiorul acesteia, o magazie cu suprafața de 480 de metri pătrați cu bunurile depozitate în interiorul acesteia.

Incendiul a fost stins în urma unei intervenții care a durat cinci ore.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric, spun pompierii. Nu au fost înregistrate victime.