Incendiu la Hotelul Central din Piatra Neamț

În această dimineață, în jurul orei 08:15, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Piatra-Neamț pentru stingerea unui incendiu produs la Hotelul Central. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta cu flacără deschisă și cu degajare de fum la nivelul unor rafturi din lemn și o mașină de spălat vase din interiorul unui spațiu destinat activităților comerciale.

Concomitent cu misiunea de stingere a incendiului s-a acționat pentru cautarea unor persoane ce s-ar fi putut afla în interiorul încăperii. Din fericire, în interiorul încăperii nu a fost găsită nicio persoană.

Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului în urma căruia au ars o mașină de spălat vase și două rafturi din lemn pe care erau depozitate diverse materiale. De asemenea, s-a acționat pentru evacuarea fumului din încăpere.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric cauzat de un aparat electrocasnic lăsat sub tensiune. Nu a fost necesară evacuarea persoanelor din complexul hotelier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *