Incendiu izbucnit într-un apartament situat la parterul unui bloc din orașul Solca

pompieri

La sosirea echipajelor, pompierii militari au constatat faptul că proprietarul apartamentului a lăsat mâncarea nesupravegheată pe aragaz.
Pompierii au îndepărtat tigaia de pe aragaz și au acționat pentru ventilarea fumului din interior.

Din interiorul apartamentului a fost extras un bărbat în vârstă de 45 de ani intoxicat cu fum. Acesta a fost preluat de echipajul de prim ajutor și este monitorizat la fața locului.

Intervin la fața locului militarii Gărzii de Intervenție Solca cu o autospecială de stingere cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Pentru a preveni astfel de evenimente, supravegheați aparatele de pregătire a hranei pe timpul funcţionării.

Și, dacă se întâmplă, ca tigaia de pe aragaz să ia foc, „NU TURNAȚI APĂ!”

Opriți alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/mașinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteți să o faceți în siguranță ) și lăsați-o să se răcească.

Nu aruncați tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie!

Stingeți tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea. Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.

Dacă nu reușiți să stingeți incendiul, iar acesta se extinde, evacuați persoanele din apartament, alertați vecinii și sunați urgent la numărul unic de urgență 112 pentru intervenția pompierilor.