Încă un succes de răsunet al lui Umbrărescu: ”Vom circula la sfârșitul acestui an și pe acest tronson de drum de mare viteză”

UMB-ul omului de afaceri Dorinel Umbrărescu ar putea da o lovitură de proporții până la finalul acestui an. Până la sfârșitul lui 2023 sunt șanse mari ca Tronsonul al 3-lea al Drumului Expres Craiova-Pitești să fie finalizat.

Anunțul a fost făcut de către Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, prin directorul regional Călin Cosmin. DRDP Craiova a prezentat și o filmare integrală cu Tronsonul 3 din Drumul Expres 12 – Craiova-Pitești.

„Stadiul fizic al lucrărilor a depășit 80%, fapt ce ne dă încredere că vom circula la sfârșitul acestui an și pe acest tronson de drum de mare viteză, singurul fapt ce poate întârzia finalizarea este o schimbare a vremii, în sensul să avem o perioadă lungă de precipitații.

La acest moment pe șantier sunt peste 500 de muncitori mobilizați și peste 150 de utilaje.

Se lucrează la structuri, care au un stadiu foarte avansat, la scurgerea și evacuarea apelor, se montează parapete, se așterne asfalt se montează inclusiv indicatoarele rutiere.

Se va circula pe tot tronsonul, de la Valea Mare până la Colonești, CNAIR a identificat soluția privind descărcarea și deja se lucrează pentru implementarea ei”, a informat Călin Cosmin, directorul regional al DRDP Craiova, după inspecția realizată în șantier, potrivit Ziarulprofit.

Profit uriaș făcut de firmele lui Umbrărescu în 2022

Anul 2022 a fost un an fabulos pentru omul de afaceri Dorinel Umbrărescu.

Prin cele trei firme pe care le deține – Spedition UMB,  Tehnostrade și SA&PE Construct -, el a avut un profit de peste 1 miliard de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *