În criză de medici, DSP Iași caută voluntari

medic-laborator-blog

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi îşi exprimă disponibilitatea de a colabora cu voluntari, în regim online, în scopul implementării măsurilor pentru combaterea pandemiei de COVID – 19.

Se caută:

  • Medici/medici dentişti/farmacişti, inclusiv specialişti şi/sau primari
  •  Medici rezidenţi, indiferent de specialitate;
  • Asistenţi medicali cu studii medii şi/sau superioare;
  • Studenţi/masteranzi care urmează studii de licenţă sau de master la facultăţi cu profil informatic;
  • Studenţi/masteranzi care urmează studii de licenţă sau de master la facultatea de psihologie;
  • Studenţi/masteranzi/doctoranzi care urmează programe de studii de licenţă, de master sau doctorat la universitatea de medicină şi farmacie;

Prin urmare, solicitanţii (medici, medici dentişti, medici rezidenţi, asistenţi medicali cu studii medii şi/sau superioare precum şi studenţi, masteranzi şi doctoranzi) pot transmite dosarele electronic până la data de 30 octombrie, la ora 16.00, prin e-mail, în format jpg sau pdf, într-un singur mesaj, pe adresa dsp99@dspiasi.ro.

Informaţii despre actele solicitate în vederea completării dosarului, dar şi despre alte cerinţe, pot fi accesate de pe site-ul DSP iaşi, www.dspiasi.ro. Voluntarii trebuie să deţină cunoştinţe de operare PC (Microsoft Office, Excel).

Mai facem precizarea că rezultatele selecţiei dosarelor vor fi afişate pe pagina de internet a instituţiei, www.dspiasi.ro, in data de 02 noiembrie 2020. Voluntariatul se va desfăşura pe baza unui contract încheiat în formă scrisă, între voluntar şi Direcţia de Sănătate Publică Iaşi.  Persoanele admise se vor prezenta la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, din strada Vasile Conta nr.2-4, la o dată comunicată ulterior, în vederea semnării contractului de voluntariat. Doritorii pot afla relaţii suplimentare de la Serviciul Resurse Umane al DSP Iaşi, telefon 0232/210900 int.218”, se arată într-un comunicat de presă.