În 2023 se schimbă modul de lucru, iar al doilea job va fi tot mai frecvent. Iasul este pe locul cinci la nivel national, cu cele mai mari salarii medii

angajati

În 2022, pe platforma de recrutare eJobs au fost publicate 420.000 de joburi noi, iar candidaţii au depus peste 10 milioane de aplicări ♦Bucureştiul a atras aproape 50% din numărul total de aplicări pe 2022 ♦ Capitala a fost şi oraşul cu cele mai mari salarii în 2022, cu o medie de circa 4.500 de lei net ♦ „O tendinţă cu impact pe piaţa muncii va fi că vom vedea cum al doilea job devine o a doua natură ♦ 70% dintre respondenţii unui sondaj au declarat că au nevoie să îşi suplimenteze veniturile pe termen lung.”

Anul 2022 a fost anul reechilibrării pe piaţa muncii din România, cu o piaţă mult mai aşezată chiar decât în 2019, după cum arată raportul HR Review & Trends lansat de eJobs România. Astfel, nu doar oferta de joburi a fost generoasă, ci şi candidaţii au fost mai echilibraţi în comportamentul lor de aplicare, chiar dacă asta se traduce printr-o scădere a aplicărilor faţă de anul trecut.

„Cum s-a văzut din curtea noastră piaţa muncii în 2022? Cu aproximativ 420.000 de joburi noi şi peste 10 milioane de aplicări, a fost un an remarcabil. Nu s-a plâns nimeni de lipsă de activitate. (…) Cum se vede 2023? Probabil că vom fi din nou martorii unui viraj la 180 de grade, aşa cum s-a întâmplat cu  religiozitate în fiecare an din 2019 încoace”, scrie Bogdan Badea, CEO al eJobs România.