Imigranții din România vor putea deveni șoferi pe Uber sau Bolt, începând cu luna martie. Examenele se vor susține și în limba engleză

Imigranții din România vor putea să devină șoferi pe Uber și pe Bolt începând cu luna martie, în urma deciziei luate de Autoritatea Rutieră Română, care va permite desfășurarea examinării teoretice pentru obținerea certificatelor necesare în limba engleză.
Începând cu 2025, imigranții din România vor putea deveni taximetriști sau șoferi pe Uber și Bolt, după ce examenele teoretice pentru obținerea certificatul de calificare profesională iniţială (CPI) și a vizelor auto/taxi se vor putea susține și în limba engleză.

Imigranții din țara noastră vor putea deveni șoferi pe Uber și Bolt

Imigranții care doresc să se înscrie pentru obținerea acestor certificate vor putea să susțină examenele în limba în care au urmat cursul de pregătire profesională periodică – română sau engleză.

Anunțul a fost făcut de către Autoritatea Rutieră Română (ARR), care a precizat recent că începând cu luna martie a acestui an, examinarea teoretică pentru obținerea certificatul CPI marfă/persoane, CPI scurt marfă/persoane, de conducător auto taxi/conducător auto în regim de închiriere, precum și viză taxi/viză închiriere, se poate susține și în limba engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *