Imagini Galați | Concurs Național de Pescuit pentru Nevăzători

IMG_4051

Astăzi, la Complexul  de agrement de la Zătun, a avut loc cea de-a III-a ediţie a Concursului Naţional de Pescuit pentru Persoanele cu Deficienţe de Vedere. Anul acesta, peste 80 de concurenți și însoțitorii lor au răspuns invitației președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, şi a Asociaţiei Nevăzătorilor din România – filiala Galaţi, de a participa la această competiţie pescărească.

Costel Fotea, președintelui CJ Galați: “Toţi cei prezenţi astăzi la acest frumos concurs de pescuit sunt învingători. Am reușit și anul acesta să oferim persoanelor cu deficienţe de vedere o zi de relaxare în aer liber. Pentru mine, acest concurs este un proiect de suflet, un proiect unic în România, care anul trecut nu s-a putut desfășura din cauza pandemiei. Participanții s-au bucurat de natură, de vremea frumoasă, au socializat și s-au împrietenit cu alți pasionați de pescuit. Îi admir și le mulțumesc că ne oferă astfel de lecții de viață.”

S-au acordat cinci premii, dintre care două premii speciale pentru cea mai mare captură şi pentru cel mai tânăr participant. Premiile au constat în echipamente profesionale de pescuit, adaptate pentru a fi utilizate de către nevăzători, și o tabletă.  

La această ediție au participat concurenți din 22 de filiale ale Asociaţiei Nevăzătorilor din România. La finalul competiţiei, toţi participanţii au fost invitați la un prânz cu specific pescăresc.