Imagini | Curatenia din comuna Dobrovat, in sarcina primarului!

WhatsApp Image 2021-08-30 at 16.31.58 (1)

Zilnic, primarul comunei Dobrovat patruleaza pe strazi sa verifice personal daca oamenii din comuna respecta regula ca gunoiul sa fie aruncat in tomberoane. Munca este dificila, iar pentru a-i educa pe cetateni a fost nevoit sa dea cateva amenzi usturatoare. In alte situatii i-a demascat pe autori postandu-le numele pe pagina de Facebook din comuna.

Cătălin Martinuş, primar Dobrovăţ: „Este un sac cu deseuri. Un cetatean de aici din zona probabil a facut curatenie  si a fost lasat la vedere pentru a fi ridicat de primarie. Aici este in mod vizibil ca sunt gunoaie de pe domeniul public”.

De aproape un an, primarul din comuna Dobrovat a pus gand rau celor care nu respecta curatenia . La inceput, spune el, oamenii au fost revoltati, dar i-a linistit rapid dupa ce a aplicat prima amenda.

Cătălin Martinuş, primar Dobrovăţ: „Cea mai mare sanctiune a fost de 3000 RON pentru un cetatean care, avertizat fiind, s-a incapatanat sa nu curete. Nu am fi ajuns pana acolo daca ar fi inteles de vorba buna si ar fi mers sa curete deseurile de unul singur”.

Sunt folosite si camerele de supraveghere de la scoala, iar in momentul in care sunt depistate gunoaie in zona, sunt ridicate imaginile pentru depistarea faptasului si mai apoi sanctionarea acestuia.  Toata comunitatea este de partea primarului, iar acum ii este mai usor sa depisteze persoanele  care arunca gunoaiele la voia intamplarii.

Domnul primar. El este cu noi. Are grija de noi, este de aici din sat”, spune un localnic întrebat cum se menține curățenia în comună.

Pe pagina de Facebook, edilul posteaza frecvent imagini cu gunoaiele pe care le gaseste aruncate. Unele postari contin chiar si numele autorilor, iar de rusine, localnicii au devenit mai atenti.

Cătălin Martinuş, primar Dobrovăţ: „Aceasta era zona cea mai murdara din comuna Dobrovat. Este o zona de extravilan catre padure. Este foarte multa vegetatie si aici li se parea lor ca este cel mai simplu de aruncat”.

Primarul vrea ca toti cetatenii sa respecte curatenia, mai ales ca localitatea este printre primele din judet la capitolul reciclare. Drept urmare tarifele lunare la gunoi sunt cele mai mici.