Imagini | Centrul educațional de meserii din Popricani în continuă dezvoltare

centru educational

Bogdan Tănase ridică un centru educațional de meserii în Popricani. Copiii vor putea veni după școală la centru, pentru a mânca și a-și face temele.

După aceasta, ar putea să participe la clase de IT sau la activitatea unor centre de meserii practice, ca și la activități culturale de felul cursurilor de dans, cântat sau pictat.

Un cabinet medical, dotat și cu un scaun stomatologic, urmează să completeze dotările centrului. Acesta va fi amplasat chiar lângă școală, deci copiii vor veni la centru direct de la școală, fără să mai treacă pe acasă.

Bogdan Tănase, inițiatorul proiectului: „Cu pași repezi înaintăm cu lucrările la Centrul Educațional “Casa Share”. Astăzi am montat ușile de aluminiu de la intrare, băieții au pus plasa și primul strat de adeziv peste poliestiren, iar la interioare încă se dă cu glet pe pereți”.