Imagini | ANPC a închis temporar raioane ale supermarketurilor din Ploiești

gandaci

Controalele întrerpinse de echipele de control reunite ale Comisariatelor Regionale pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) București-Ilfov și Prahova, coordonate de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă și Directorul general ANPC, Paul Anghel, pe 3 noiembrie 2021, la Ploiești, au continuat cu verificarea modului în care respectată legislația în vigoare la supermarketurile din oraș. 


Astfel, au fost controlate 7 magazine aparținând Rewe Romania SRL, Profi Room Food SRL, Lidl Discount SRL și Carrefour Romania SA la care au fost depistate diverse abateri de la prevederile legale și cărora li s-au aplicat 12 amenzi contravenționale, în valoare totală de 180.000 lei.

 Acestora li s-au adăugat măsuri complementare care au presupus:

– oprirea definitivă de la comercilizare și retragerea din circuitul consumului uman a aproximativ 700 kg produse alimentare in valoare de peste 10.000 lei.

– oprire temporară de la comercilizare 2,3 tone de produse alimentare, în valoare totală de circa 14.000 lei 

– 5 măsuri de oprire temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată, vitrinele cu produse congelate, cele cu produse calde, cele cu produse refrigerate, zonele de brutărie 

– 2 propuneri de închidere a anumitor raioane (panificație, preparate din carne și produse de cofetărie), pe o durată de cel mult 6 luni. 

Neregulile constatate de comisari au fost:

– legume și fructe depreciate calitativ sau nesortate 

– comercializarea unor produse cu data limită de consum depășită

– nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor calde, de minimum +60 grade C, la raionul gastro,

– nerespectarea temperaturii indicate de producători, pentru o serie de produse alimentare, una dintre vitrine fiind chiar spartă, fapt care făcea imposibilă asigurarea temperaturii corecte

– tăvile pentru coacerea pâinii prezentau resturi arse, iar cuptorul nu era  curățat corespunzător;

– prezența, sub tăvile unora dintre vitrine a unui lichid de scurgere cauzat de funcționarea defectuoasă a agregatului frigorific, 

– în spatiile de producție a pâinii si a produselor de panificatie, precum și în laboratorul de cofetărie a fost constatată prezența mustelor

– sistemul de ventilație era necurarat, prezentând masive depuneri de praf și grăsime- utiizarea unor rasteluri și a unor tăvi ruginite și deteriorate.