Imagini| 5 traficanți de droguri, prinși de DIICOT

5

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au reținut, ieri, 5 persoane pentru trafic de cannabis, ecstasy și cocaină.

Ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate împreuna cu procurorii DIICOT din Satu Mare au efectuat 12 percheziții domiciliare, pe raza localităților Negrești Oaș, Cămărzana și Botiz,.
În urma acestora, au fost ridicate aproximativ 3 kg de cannabis, 3 doze de cocaină, 18 g de substanță pulverulentă de culoare alba (cocaină), 100 de comprimate ecstasy, 2 pistoale cu gaz şi sume de bani.

În cauză, pe numele inculpaților au fost deschise dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de ris și de mare risc.