Ieșenii vor petrece Revelionul în stradă!

artificii

Ieșenii vor putea petrece Revelionul în stradă! Decizia a fost adoptată astăzi, iar pentru Sărbătorile de Iarnă Primăria a alocat un buget de 700.000 lei. Acestea vor cuprinde atât obișnuitul concert la trecerea dintre ani, cât și focurile de artificii. Anul acesta nu vor fi invitați artiști străini și vor fi promovați doar cei din România care au suferit din cauza pandemiei de COVID-19.

Consilierii locali au aprobat, astăzi, proiectul care prevede desfășurarea Sărbătorilor de Iarna în Municipiul Iași.

„Să facem și un foc de artificii la trecerea dintre ani. Am mai dat așa o nuanță, nu este naționalistă, este o nuanță din punctul meu de vedere normală. Aducem doar artiști români, de ce români? Pentru ca au suferit foarte mult în acești doi ani de zile, nu au avut nici venituri, nici posibilități de a se manifesta artistic. Am zis să găsim artiști romăni.”, a declarat primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

Bugetul alocat de Primăria Municipiul Iași pentru sărbătorile de iarnă este de 700.000 lei.

„Cea mai mare parte a costurilor sunt motivate de Revelion. O scenă profesională pentru un spectacol se duce până în 70 mii euro, un playlist complet pentru un spectacol la fel și celelalte evenimente care țin de organizare la fel. Plecând și de la experiența pe care o avem, raportându-ne și la potențialul bugetar pe care îl avem. În anii precedenți sumele alocate pentru Revelion erau mult mai mari”, a mai zis Mihai Chirica.

Toți cei care vor participă la Revelionul organizat în zona centrală a orașului vor respecta măsurile de protecție, masca fiind obligatorie.