Ieșenii iau pastile fără recomandarea medicilor

Iesenii continua sa inghita pastile si vitamine fara recomandarea medicilor. Acestea pot provoca reactii adverse. Medicii specialisti trag un semnal de alarma, automedicația este o practica des intalnita in zilele noastre, fiind prima opțiune la care recurg cei mai multi dintre pacientii cand au o problema de sanatate.

Pentru pacientii care sunt diagnosticati cu Covid, medicii recomanda sa renunte la tratamentul luat acasa si sa apeleze la specialisti. Tratamentul copiat de pe retelele de socializare sau dupa spusele cunoscutilor, le poate pune viata in pericol.

Carmen Dorobat, manager Spital Boli Infectioase Iasi

Eu am venit cu o preintampinare pentru cei care sunt pozitivi, stau acasa si aici trebuie sa spun, nu m-am referit la vitamine,la suplimente alimentare pe baza de plante, unde fiecare poate sa le foloseasca la sfatul medicului de familie. Ceea ce am subliniat eu a fost utilizarea dupa diverse sfaturi care circula pe retelele de socializare pentru a lua antibitiotice, medicatie anticoagulanta sau cortizon, fara nici un fel de sfat din partea medicului de familie sau din partea medicului infectionist.

Pentru durerile de cap iesenii prefera sa caute tratament, in sertarul de pastile de acasa. In aceasta perioada, oamenii consuma si multe vitamine, dar fara recomandarea medicilor. Doar pentru afectiuni constante si mai severe, acestia apeleaza la specialisti.

De regula merg la medic, dar cand consider ca sunt chestiuni mai simple, gen o raceala simpla mai consult si eu prietenii cei mai cunoscatori sau farmacistul. Pentru chestiuni simple nu merg la medic.

Medicii recomanda pacientilor, indiferent de problemele de sanatate pe care le au, sa nu apeleze la tratamente dupa ureche sau copiate de pe Internet. Acestia, subliniaza ca vitaminele sau antibioticele luate fara indicatia medicului, nu vindeca.