Ieșenii cumpără apartamente înainte de scumpirea TVA-ului
Majorarea TVA-ului pentru locuințele noi, de la 9% la 19%, care va intra în vigoare pe 1 august, a agitat serios piața imobiliară din Iași. Speriați că vor plăti mai mult, mulți ieșeni s-au grăbit să își cumpere apartamente în această perioadă.
Agențiile imobiliare spun că vânzările au crescut vizibil în ultimele săptămâni. Oamenii care ezitau de luni bune s-au decis acum să semneze contractele de cumpărare.
Florin Cruceru, Agent imobiliar:
“Da, oamenii s-au speriat acum de cresterea de TVA dar in acelasi timp cei care si-au propus sa-si cumpere o locuinta, acum li s-a dat un motiv in plus sa se grabeasca in a obtine locuinta”
Cei mai afectați vor fi cumpărătorii cu bugete limitate. Totuși, analiștii se așteaptă ca, după această perioadă de efervescență, piața imobiliară să se tempereze. Instabilitatea economică de anul viitor ar putea încetini ritmul de cumpărare.
Florin Cruceru, Agent imobiliar:
“Nu vor renunta doar ca vor fi putin mai sceptici si vor fi putin mai atenti, dar de renuntat nu se va renunta niciodata la cumpararea unui imobil, dar probabil vor fi mai rezervati, mai atenti, probabil va fi o scadere din cauza cresterii”
Specialiștii recomandă celor interesați de achiziții imobiliare să se grăbească. Mai sunt doar câteva săptămâni până când prețurile vor crește oficial.