Ieșenii cer accelerarea urgentă a procedurilor pentru finalizarea Autostrăzii Unirii
Asociatiile care militeaza pentru Autostrada Unirii au transmis in ultimele zile mesaje ferme catre factorii decidenti pentru urgentarea procedurilor ce vizeaza finalizarea Autostrazii Unirii.
“Constatăm cu îngrijorare că, după un an 2024 în care s-au făcut progrese importante în ceea ce privește Autostrada Unirii A8 printr-un efort conjugat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, al companiilor din subordine (CNAIR și CNIR), al proiectanților, al factorilor politici și autorităților publice locale și respectiv al asociațiilor non-guvernamentale militante pentru construcția de autostrăzi, ritmul de lucru în ceea ce privește lansarea ultimelor licitații de proiectare tehnică și execuție a încetinit. Am căutat să înțelegem dacă aceasta scădere a ritmului are cauze obiective, legate de resursele umane sau de eventuale aspecte tehnice cu privire la documentații, dar am constatat, în cadrul ședințelor de progres și ulterior în spațiul public, că există un conflict care tinde sa se agraveze la nivelul CA al CNIR și care, în loc sa permita executivului Companiei să își urmeze obiectivele stabilite și să finalizeze scoaterea la licitație a ultimelor 3 loturi rămase cuprinse între Leţcani și podul de la Ungheni, poate degenera într-o situație de blocaj. Nu mai credem de mult în eroi providențiali și nici în falsi martiri pentru cauza autostrăzilor din România, dar credem într-un dialog civilizat și pro-activ pentru soluționarea problemelor tehnice care pot sa apară în derularea etapelor firești ale construcției de autostrăzi și drumuri expres. Considerăm că orgoliile individuale și interesele obscure nu trebuie sa pună în pericol bunul mers al lucrurilor într-o guvernare responsabilă, în mod special în aceasta perioada critică din punct de vedere economic, financiar și geo-politic”, a semnalat Asociatia Moldova Vrea Autostrada.
De asemenea, Asociația HaiCaSePoate, alături de comunitatea oamenilor de afaceri din Iasi își exprimă profunda nemulțumire față de întârzierea nejustificată a lansării procedurilor legale pentru achiziția serviciilor de proiectare și execuție a ultimelor tronsoane ale Autostrăzii Unirii: Moțca – Lețcani – Ungheni.
“Conform informațiilor apărute în spațiul public, documentația necesară este finalizată, încă din data de 17 ianuarie 2025. Cu toate acestea, conducerea executivă refuză să promoveze această documentație spre obținerea avizului din partea Consiliului de Administrație. Această situație reflectă o lipsă de responsabilitate, precum și o tergiversare inacceptabilă, care afectează în mod direct proiectele critice pentru dezvoltarea economică și securitatea României, mai ales pe flancul estic. De asemenea, reamintim că al doilea tronson al acestei autostrăzi a fost transmis către ANAP pentru obținerea avizului la o lună distanță față de primul tronson, fără nicio justificare rezonabilă. Această întârziere prelungită nu face decât să adâncească frustrările comunității de afaceri și ale cetățenilor care depind de această infrastructură vitală pentru conectivitate și progres. Asociația HaiCaSePoate solicită public conducerii executive CNIR (Compania Națională de Investiții Rutiere), să acționeze cu responsabilitate și să promoveze de urgență documentația către Consiliul de Administrație, astfel încât să poată fi demarate procedurile de achiziție. De asemenea, cerem autorităților competente să intervină pentru a asigura respectarea termenelor și eliminarea oricăror piedici administrative care blochează acest proiect strategic”, au transmis membrii Asociatiei HaiCaSePoate.