Ieseanul Stefan Vuza, patronul Chimcomplex Borzesti sustine ca detine cea mai mare colectie de Lego din lume

lego

Fostul patron al firmei Iasitex, omul de afaceri Stefan Vuza, sustine ca detine cea mai mare colectie privata de Lego din lume. Intreaga colectie se intinde pe o suprafata de 3200 mp.

„Sunt colecționar de Lego. Am început acum 19 ani și în timp am construit cea mai mare colecție privată de Lego din lume fără ca acesta să fi fost scopul inițial! Ca antreprenor când nu găseam soluții la problemele mele curente, mă retrăgeam în sălile de Lego și construiam, de multe ori fără harta. Lego te ajută exponențial în creativitate, este foarte bun pentru gândirea pe mai multe planuri simultane și pentru mine a reprezentat “odihnă activă”!   În fotografii se văd 4 tematici din cele 12: City Lego, Star Wars Lego, Creator Lego și Technic Lego. Colecția completă este compusă din încă 8 teme cu 4.520 de modele, la care am lucrat personal 95% și care se desfășoară pe o suprafață de 3.200 de metri pătrați”, a scris Stefan Vuza, pe contul sau de Linkedin.

Ștefan Vuza care in prezent conduce Chimcomplex, principalul producător si furnizor de substante chimice a anuntat ca si-a propus sa inchirieze un spatiu intr-un mall din Bucuresti, unde sa-si desfasoare intreaga colectie.