Ieșeancă de 38 de ani, răpusă de Covid în timp ce era la cumpărături

covid

O femeie de 38 de ani din comuna Horlești a murit fiind infectată cu COVID-19. Aflată într-un magazin, starea de sănătate a acesteia s-a înrăutățit subit, căzând din picioare.

Se pare că femeia a încercat să se trateze singură acasă, crezând că este vorba de o simplă răceală. La sosirea echipajului de la ambulanță, aceasta avea saturația de oxigen mult prea mica, de 20%.

Diana Cimpoeşu, medic-șef UPU/SMURD Iași: „Ieri, echipajul de Terapie Intensivă SMURD a intervenit într-un cartier ieșean, în fața unui magazin alimentar unde se afla o familie, din care doamnei de 38 de ani i s-a făcut rău. Soțul ne-a povestit că de zece zile se tratează la domiciliu cu medicație antitermică, antiinflamatorie pentru gripă. Nu a apelat nici medicul de familie, doamna respectivă, a considerat că este o simplă gripă și în momentul în care starea ei s-a agravat se afla în magazin. A fost evaluată iniţial de un echipaj SAJ cu un asistent, care a găsit că saturaţia de oxigen era de 20%. Respiraţiile erau agonice, iar tensiunea nemăsurabilă. La ajungerea echipajului ATI, se afla în stop. S-a efectuat resuscitare. Iniţial, activitatea cardiacă a revenit pentru câteva minute. A ajuns în UPU a Spitalului ,,Sfântul Spiridon”. Testul antigen rapid a fost pozitiv pentru COVID. S-a suspicionat o embolie pulmonară, ca complicaţie a COVID 19. S-a făcut resuscitare îndelungată, cu tot ce înseamnă ATI, inclusiv tromboliză pentru această suspiciune. Din păcate, nu a răspuns la manevrele de resuscitare. A fost confirmat şi testul PCR, care a venit peste câteva ore. Pacienta era, însă, decedată”.

Familia femeii a rămas înmărmurită de cele întâmplate. Diana Cimpoesu, medic la UPU SMURD Iași, susține că 75% din pacienții care ajung în urgente încearcă să se trateze singuri la domiciliu sau dezvoltă din prima o formă severă.