Ieșean reținut după ce a furat dintr-o creșă

Sharing is caring!

Poliţiştii ieşeni au identificat un tânăr bănuit de furt calificat. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore.

La data de 27 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Iaşi au identificat un tânăr bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat.

Din investigaţiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că în noaptea de 25 spre 26 septembrie a.c. acesta ar fi pătruns într-o creşă din municipiul Iaşi şi ar fi sustras mai multe bunuri (un laptop, viziere de protecţie, pungi cu cereale, etc.).

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 27 septembrie a.c. tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.

La data de 28 septembrie a.c. acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Cercetările continuă.

shares