Ieşean cu certificat de pregătire profesională fals la controlul de frontieră

iesean

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de pregătire profesională fals. 

Ieri, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, necesare trecerii frontierei, un ieşean, în vârstă de 34 de ani, care conducea un autocamion, înmatriculat în România.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat polițiștilor şi un certificat de pregătire profesională. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.