Identitate europeană cumpărată cu 500 de euro

politia_de_frontiera

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova, care a prezentat pentru control o carte de identitate românească falsă.

Ieri, în jurul orei 20.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat declarat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 30 de ani.

Bărbatul a prezentat la control o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimate datele şi fotografia sa.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat polițiștilor de frontieră că a obţinut documentul de la o persoană necunoscută, fără a avea cunoştinţă că este fals, plătind pentru el suma de 500 de euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.