Iașul va redeveni capitala europeană a poeziei contemporane

roll up-01

În perioada 31 august – 05 septembrie, Primăria Iași, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași și Uniunea Scriitorilor din România organizează Festivalul Internațional „Poezia la Iași” (FIPI), aflat la a VII-a ediție. La eveniment vor participa scriitori din 11 țări. Deschiderea oficială va avea loc pe 1 septembrie, la ora 18.00, în Parcul Copou.

Adi Cristi, directorul FIPI: „Iașul se manifestă din plin ca spațiul în care contemporani suntem cu veșnicia, prin atestarea vechimii din totdeauna a vieții și mai ales a celor care au învățat să viseze cu sensibilitatea poeziei. Și de această dată, Iașul poate fi considerat că este, timp de șase zile, capitala europeană a poeziei.”

În cadrul celor șase zile de festival, peste 40 de scriitori din țară și din străinătate vor susține recitaluri de poezie, prezentări de carte și sesiuni de întâlniri cu publicul ieșean în Parcul Copou, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, pe Pietonalul Ștefan cel Mare și pe Strada Lăpușneanu, între orele 10.00 – 14.00, respectiv 18.00-20.00.

Participanții vor veni din Bulgaria (Vanina Bozhikova), Finlanda (Helena Sinervo), Franța (Jean Poncet, Jean Portante), Italia (Claudio Pozzani), Luxemburg (Serge Basso), Portugalia (Jose Manuel de Vasconcelos Medes Ferreira), Republica Moldova (Nicolae Spătaru), România (Radu Andriescu, Gheorghe Bârlea, Gabriel Chifu, Adi Cristi, Daniel Corbu, Vasile Dan, Nichita Danilov, Gellu Dorian, Ioana Diaconescu, Radu Florescu, Ovidiu Genaru, Paul Gorban, Emilian Marcu, Ion Mureșan, Andrei Novac, Nicolae Panaite, Dumitru Păcuraru, Gheorghe Pârja, Ioan S. Pop, Adrian Popescu, Mircea Platon, Nicolae Sava, Nicolae Scheianu, Liviu Ioan Stoiciu, Valeriu Stancu, Cassian Maria Spiridon, Aurel Ștefanachi, Valentin Talpalaru, Varujan Vosganian), Turcia (Metin Cengiz), Ucraina (Valerii Țibulenco) și Ungaria (Balazs Attila, Pal Daniel Levente).  

Ca element de noutate, în cadrul acestei ediții a Festivalului Internațional „Poezia la Iași”, scriitorii vor descoperi istoria comunei Ciurea printr-o vizită la Centrul Cultural „Cela Neamțu” unde, împreună cu publicul local, vor participa la recitaluri de poezie și sesiuni de dezbateri. În cea de-a șasea zi de festival, duminică, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, începând cu ora 17.00 va avea loc o manifestare dedicată împlinirii a 40 de ani de la înființarea primei întreprinderi private de cultură „Studioul de poezie”, pentru ca apoi, în încheiere, organizatorii festivalului să decerneze participanților însemnul „Contemporan cu Veșnicia” în cadrul unei gale extraordinare