Iasul, pol de dezvoltare economica unde ambulantele circula pe camp
Iasul, pol de dezvoltare economica unde ambulantele circula pe camp. La nivel national, Iasul este prezentat ca un judet aflat in plina dezvoltare, care va fi traversat de doua autostrazi si a investit 90 de milioane de euro intr-un terminal care va clasa Aeroportul pe locul doi din tara ca marime.
Iasul, pol de dezvoltare economica unde ambulantele circula pe camp
Investitiile curg lant in cifre dar situatia autostrazii A8 atarna de un fir de ata. Anumite segmente au intarzieri de luni de zile, iar asta nu poate atrage decat taierea finantarii. Despre cum a ajuns proiectul autostrazii A8 o cenusareasa pozata in schite si videoclipuri pe social media, veti vedea in cele ce urmeaza.
1 martie 2024. In imagini se poate vedea doar o frantura din situatia de zi cu zi de pe drumurile din judetul Iasi. Satui de cozile interminabile, soferii care tranziteaza orasul Podu Iloaiei au pornit cu masinile pe camp.
CITESTE SI: Satui de schite si machete, soferii si-au ‘amenajat’ singuri centura din Podu Iloaiei prin mijlocul campului
Aici s-a creat un drum de pamant care ii salveaza de zeci de minute de asteptare. Pe calea lor o iau si ambulantele pentru a reusi sa ajunga cu pacientii in siguranta la spital. Pentru un drum de numai patru kilometri, autoritatile au nevoie de ani de zile de avize si proiecte. Studiul de fezabilitate este finalizat pentru centura de ocolire a orasului, dar o modificare adusă de CNAIR pe ultima sută de metri a determinat revizuirea documentației la inceputul anului. Nu există încă un termen precis când acest drum ar putea fi dat în folosință. Pana atunci, Catalin Urtoi, directorul Companiei Nationale de Investitii Rutiere sugereaza prin comentarii pe retelele de socializare ca, alternativa mai fezabila ar fi construirea autostrazii A8.
„Vă spun direct și cu toată responsabilitatea că acest proiect și mă refer aici la secțiunea Motca-Leţcani (aproximativ 68 km) poate fi realizat în doi ani de zile, de la data semnării contractului de execuție!
Pentru aceasta sunt câteva condiții necesare de îndeplinit:
1. Coaliția actuală și conducerea CNAIR să dorească preluarea acestui proiect de către CNIR, noua Companie de Investiții Rutiere al cărei Director General Interimar sunt.
2. În perioada de preluare, adică câteva luni din cursul acestui an, actuala companie CNAIR să deruleze managerierea proiectului fără a întrerupe contractul actual de SF+Proiectare, așa cum spune legea OUG55/2016 și fără a crea blocaje, specialiștii celor două companii punând umărul în derularea acestui proiect”, spune Cătălin Urtoi, director CNIR.
Pe portiunea de autostrada care tranziteaza judetul Iasi, situatia ar fi destul de ingrijoratoare pentru ca sunt decalajele foarte mari.
Ionel Apostol, Președinte Asociația „Împreună pentru A8”: “Pe sectorul Targu Neamt – Iasi avem cel putin o intarziere de 21 de luni doar pentru obtinerea studiului de fezabilitate. Acordul de Mediu care este foarte important pentru a putea accesa banii europeni a fost reevaluat pentru luna august 2024. Este a sasea intarziere“.
Din 2007, de cand s-a pus pentru prima data in discutie autostrada A8 si pana in prezent, milioanele de euro din bugetul de stat au curs. Momentan nu a fost construit niciun segment.
“Nu se tine cont de Masterplanul general si Guvernul, orice calendar a fost stabilit pentru obtinerea finantarii sau finalitatea studiilor de fezabilitate au fost decalate mereu. Nu pentru ca antreprenorul si-a dorit asta ci pentru ca politicul de la Bucuresti isi doreste sa stagneze un pic sectoarele de autostrada prevazute in Moldova si ma refer la autostrada A8“, a mai precizat Ionel Apostol.
Mai mult decat atat, segmentul montan, cel mai dificil de facut si cel mai scump a intrat intr-un blocaj tehnic.
“A fost un caiet de sarcini prost intocmit, suma alocata foarte mica, necorespunzatoare cu toate lucrarile care trebuie realizate prin acest proiect si la acest moment avem un decalaj de sase ani de zile de cand vorbim de primul contrat pentru refacerea studului autostrazii A8. Avem 7 aditionale si avem o multime de politicieni care si-au batut joc. Blocajul vine de aici de la faptul ca este un contract prost“, a precizat Petru Movila, City Manager Iasi.
Vina este aruncata de la unii la altii, insa proiectul ramane blocat in hartii, iar cativa kilometri ajung sa fie parcursi in zeci de minute pentru ca se circula greu din cauza blocajelor.
“Responsabilitatea pentru autostrada revine Guvernului, in ansamblu, revine PNL si PSD, revine ministrului Grindeanu pentru ca nu este o portiune de drum de doi trei kilometri este cea mai lunga autostrada din Romania, cu cea mai mare investitie. Sunt bani alocati pentru doua tronsoane care inseamna Targu Mures – Miercurea Nirajului si Leghin – Motca. Pentru restul nu exista nimic”, a adaugat Petru Movila.
Pentru lipsa de interes si viziune a celor aflati la conducere platesc oamenii si firmele din Moldova.
Paul Butnariu, Presedinte Camera de Comert si Industrie Iasi: “Vorbim, nu doar despre tot ceea ce inseamna dezvoltarea turismului, a serviciilor, a comertului, a punctelor logistice care incep sa devina foarte importante ci si din punctul de vedere al transportului si a marfurilor pe care le producem in Iasi sau le importam in Iasi. Pe de alta parte, este evident ca vor fi favorizate dezvoltarile urbane, imobiliare, centrele logistice. Cu siguranta ca va fi nevoie de un nod intermodal, Iasul si regiunea aceasta de nord a judetului va deveni un hub important pentru viitoarea reconstructie a Ucrainei si a Republicii Moldova“.
Primul și cel mai mare nod rutier turbion din Romania se construiește în județul Iași, pe lotul 3 al autostrăzii A7, Bacău-Pașcani, situat la intersecția A7-Autostrada Moldovei cu A8-Autostrada Unirii. La el se adauga noul terminal T4 care va fi dat in folosinta in curand. Si aici exista interes din partea companiilor aeriene sa dezvolte baze pentru aeronave.
Romeo Vatra, Director Aeroportul Iasi: “Planurile de a continua dezvoltarea raman in picioare si chiar daca vor avea avioane Airbus 320 cu un numar mai mic de scaune fata de cat au avut anul trecut, ne asteptam la un trafic important si in 2024. Anul acesta va fi un an atipic, nu ne asteptam la o crestere a bazei de la Iasi, dar de la anul va fi cate o aeronava pe an ceea ce duce la crearea unei baze importante WIZZ AIR din aceasta parte a Europei”.
Pana cand toate aceste planuri marete vor putea fi realizabile, oamenilor nu le ramane decat sa stea zeci de minute in trafic si sa spere ca autostrada a A8 nu va ramane o macheta uitata intr-un sertar. Fii alături de noi pe Facebook pentru mai multe știri!