Iașul găzduiește competiţia naţională de descarcerare şi de acordare a primului ajutor calificat
În perioada 04 – 06 septembrie 2023, municipiul Iași este gazda celei de-a IX-a ediții a Competiţiei naţionale de descarcerare şi de acordare a primului ajutor calificat. Concursul reuneşte 18 echipe la start, dintre care 13 din cadrul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă (Alba, Bacău, Bihor, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sibiu, Vâlcea) și cel al municipiului Bucureşti – Ilfov, precum şi câte una din cadrul Facultății de Pompieri și a Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, de asemenea, este invitat un echipaj din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI din Republica Moldova și o echipă de voluntari a ISU Iași.
Echipajele vor fi supuse, pe parcursul a două zile (5 și 6 septembrie), la două probe, precum „Descarcerarea din vehicule” şi „Acordarea primului ajutor calificat” prin care îşi vor testa deprinderile practice prin abordarea diferitelor scenarii de accidente.
Echipa de descarcerare are în componență 6 membri, având ca obiectiv dezvoltarea competențelor profesionale în ceea ce privește salvarea victimelor, în care se urmăresc: comanda intervenției, siguranța, tehnicile de descarcerare, îngrijirea prespitalicească, folosirea eficientă a echipamentului; identificarea celor mai bune tehnici de descarcerare, cât și promovarea ideilor inovatoare privind tehnicile de descarcerare.
Echipa de acordare a primului ajutor calificat este formată din 3 paramedici, având ca obiective: aplicarea și respectarea întocmai a protocolului cu privire la pacienții traumatizați; dezvoltarea competențelor profesionale în ceea ce privește acordarea primului ajutor calificat pacienților traumatizați.
Competiția, organizată de către IGSU și ISU Iași are scopul de a identifica şi de a face schimb de bune practici în domeniul strategiilor de reducere a numărului de victime în urma accidentelor rutiere şi a acordării primului ajutor calificat, dar şi de a îmbunătăţi pregătirea practică în domeniul descarcerării şi acordării primului ajutor calificat.
În prima zi a competiției se va amenaja zona de concurs, pe Pietonalul de pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din municipiul Iași și se vor desfășura atât ședința tehnică, cât și verificarea și omologarea accesoriilor și materialelor folosite în concurs.
Probele de concurs „Descarcerarea din vehicule” şi „Acordarea primului ajutor calificat” se vor desfăşura pe Pietonalul de pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.
Programul competiției pentru zilele de 5 și 6 septembrie este următorul:
- 5 septembrie a.c.:
- ora 09:00 – 09:30 – festivitatea de deschiderea competiției cu intonarea imnului de stat;
- ora 09:30 – 18:00 – extragerea plicurilor cu scenariile simple de către șefii de lot, pregătirea bazei materiale și desfășurarea probelor de concurs;
- ora 18:30 – 19:00 centralizarea rezultatelor și realizarea clasamentului pentru prima zi de concurs.
- 6 septembrie a.c.:
- ora 08:00 – 09:00 – extragerea plicurilor cu scenariile complexe de către șefii de lot și pregătirea bazei materiale;
- ora 09:00 – 13:00 – desfășurarea probelor de concurs;
- ora 13:00 – 13:30 – pregătirea pentru festivitatea de premiere;
- ora 13:30 – 14:30 – omologarea rezultatelor și desfășurarea festivității de premiere.
Evenimentul este deschis publicului și va fi transmis on-line de către posturile de televiziune partenere, cât și pe pagina de facebook instituțională.