Iașul, căutat de companiile străine

parc industrial Miroslava

Iașul se transformă într-o destinație tot mai atractivă pentru potențialii investitori străini. Doar în ultimii ani, zeci de companii străine și-au deschis puncte de lucru aici, lucru care a avut un impact pozitiv asupra forței de munca și a mediului economic. Inclusiv conflictul din Ucraina a dus la dezvoltarea unor domenii de activitate.

Industria, IT-ul și serviciile se află în topul domeniilor de activitate care au atras investiții străine. Acest lucru a adus beneficii, începând de la creșterea forței de muncă din Iași, dar și a contribuțiilor la taxe și impozitele locale. Fenomenul este pe un trend ascendent de câțiva ani.

Nu doar din Ucraina, din Europa de Vest  vin la ușa noastră. Chiar și săptămâna trecută am avut câteva întâlniri cu o companie olandeză, germană și chiar din Statele Unite ale Americii. Intenția lor este de a profita, în sensul bun al cuvântului, de forța de muncă în sensul în care aceasta ar putea fi oprită acasă să nu mai migreze spre alte țări sau alte continente, a declarat Mihai Chirica, primar municipiul Iași.

Inclusiv firmele din Ucraina au ales să își relocheze activitatea în Iași.

Sunt trei -patru firme care au înființat filiale în România. În domeniul IT-ului există discuții privind relocarea unor firme din Odessa în zona Iașului având în vedere calitatea serviciilor, a birourilor și a structurilor pe care le oferă Iașul”, a spus Paul Butnariu, preș. Camerei de Comerț și Industrie Iași.

Astfel, s-a creat o piață de desfacere pentru diferite produse alimentare și servicii.

Iașul a devenit un culoar de tranziție a produselor ucrainene spre portul Constanța, spre Europa Occidentală și, de asemenea, chiar și de la noi există o tendință de creștere a exporturilor dinspre România spre Ucraina, de produse proaspete, agroalimentare, a mai spus Paul Butnariu, preș.Camerei de Comerț și Industrie Iași.

Parcurile industriale oferă posibilitatea investitorilor străini de a deschide noi puncte de lucru în județ. În momentul de față, Miroslava are două parcuri, iar în scurt timp va fi finalizat și cel de la Lețcani. Pe viitor vor mai fi construite la Holboca, Dumești, Podu Iloaiei și Deleni.

Pe de altă parte, există și un istoric industrial al orașului nostru care poate fi reactivat. Suntem membrii comunității europene ceea ce reprezintă un real avantaj pentru producători care pot să beneficieze de un număr foarte mare de bunuri și care au un potențial foarte mare, a mai declarat Mihai Chirica, primar municipiul Iași.

În cazul parcurilor industriale, investițiile care pot fi atrase sunt de ordinul sutelor de milioanele de euro.