Iașul a pierdut un mare actor. Teodor Corban s-a stins în această dimineață

poza-pp

O veste tristă a cutremurat Iașul în această dimineață. S-a stins actorul Teodor Corban, de la Teatrul Național, „cel pe care-l știe toată lumea din „Aferim”, unde juca rolul principal, zapciul Costandin”, după cum a scris pe contul ei de Facebook teatrologul Oltița Cîntec.

Un film în care a strălucit în toată splendoarea lui interpretativă, o producție laureată cu Ursul de Aur la Berlin și cu multe Premii Gopo, unul dintre ele chiar pentru prestația lui Teo, cum i se adresau apropiații. Eu sunt un tip mai sensibil, am umor, sunt mai introvertit, zicea într-un interviu. La hobby-uri menționa întotdeauna muzica, tenisul, muntele şi şofatul. Rolul care i-a sporit atât de mult popularitatea (e atuul imbatabil al filmului în fața teatrului!) l-a refuzat inițial. Ca sa vezi ironia profesiunii! Ezitările veneau din faptul că nu știa să călărească, dar a învățat și dup-aia a construit personajul strașnic pe care l-am văzut cu toții pe ecrane. În discursul de la Premiile Gopo le-a mulțumit celor doi cai distribuiți în supporting role. Avea mult umor, un umor mucalit, deștept, elaborat!”, a mai scris Oltița Cîntec.

Teodor Corban a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1985 la clasa prof. Dem Rădulescu – Dragoș Galgoțiu.

Între 1985 și 1988 a fost actor pe scena Teatrului „V. I. Popa” din Bârlad, apoi a jucat la Teatrul Dramatic din Constanța. Din 1989 a slujit Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.