Iașiul a intrat în beznă: iluminatul public, oprit pe timpul nopții
Iluminatul public din municipiul Iași a fost oprit pe timpul nopții, începând de duminică spre luni, ca măsură de reducere a consumului de energie. Decizia a fost luată în contextul unei situații critice la nivelul sistemului energetic național, potrivit autorităților. Primarul Iașului spune că iluminatul stradal a funcționat în intervalul aproximativ 20:00 – 24:00, după care a fost oprit automat. Măsura a fost aplicată etapizat, iar în prima fază aproximativ 75% dintre posturile de transformare au fost trecute pe modul oprit. Ulterior, municipalitatea va reprograma și restul instalațiilor, astfel încât noul program să fie aplicat la nivelul întregului oraș.
Autoritățile dau asigurări că zonele importante, precum spitalele și instituțiile care au nevoie de iluminat permanent, sunt exceptate de la această măsură. Reprezentanții administrației locale spun că reducerea consumului pe timpul nopții este necesară pentru a sprijini funcționarea sistemului energetic național.
Mihai Chirica, primar mun. Iași: “Da, este o măsură venită într-o situație foarte critică și credem noi că trebuie să ne racordăm la problemele țării și nu să ne degajăm de ele. În principiu, începând de duminică spre luni, ora 24 pentru duminică, ora 0 pentru luni, iluminatul se deconectează. Va reporni a doua zi, de la ora de pornire, undeva de la ora 20 până la ora 24, deci va fi și o perioadă de timp în care vom avea iluminat, dar se va deconecta automat după ora 24, astfel încât să putem contribui și noi la economia de energie pe timpul nopții, energie necesară pentru funcționarea spitalelor, a unităților militare, a celorlalte activități productive care au foc continuu. În felul acesta contribuim și noi, cum putem, pentru bunul mers al vieții în România, sperăm că alături de noi, și eu sunt convins, de altfel, că și Poliția, Jandarmeria, Poliția Locală vor fi mai vigilente, oamenii vor înțelege că este o măsură într-o situație critică, iar această măsură va fi stopată, oprită în momentul în care cele două reactoare nucleare de la Cernavodă vor reintra în funcțiune sau va apărea o altă sursă de energie care să reechilibreze sistemul energetic național.”
Edilul face apel la responsabilitate și le cere oamenilor să reducă, la rândul lor, consumul inutil de energie.
Mihai Chirica, primar mun. Iași: “Criza este mare, se pare că și statele din jurul nostru încep să sufere din aceeași situație. Decât să oprim producția sau să punem în pericol spitalele, trebuie să începem să facem sacrificii acolo unde trebuie și, de altfel, fiecare cetățean este responsabil: orice bec aprins, orice electrocasnic care nu este nevoie să fie ținut în priză, nu-l țineți în priză. Nu vorbim neapărat de costuri, vorbim de funcționalitatea statului în momentul de față. Se va opri, pentru că și felul în care este conceput nu permite opririle de pe o parte pe cealaltă, pentru că nu este atât de sofisticat. În primă fază, până duminică noapte, aproximativ 75% din posturile de transformare vor intra deja pe modul oprit până a doua zi, după care, pe parcursul a două zile, reprogramăm toate comenzile manuale la celelalte 25% de transformatoare, așa încât să putem, în maximum 3 zile, să facem un program la nivelul întregului oraș. Asigur că toate instituțiile, toate zonele în care avem nevoie de iluminat vor fi iluminate și mă refer în special la curțile spitalelor, chiar dacă sunt ale municipiului sau altele, și orice altă instituție care are nevoie de funcționalitate pe perioada întregii nopți va fi asigurată și vom fi și mai aproape de ei.”
În ciuda măsurilor anunțate de autorități, oprirea iluminatului public pe timpul nopții a stârnit nemulțumiri în rândul multor ieșeni. Oamenii se tem că lipsa luminii pe străzi ar putea favoriza creșterea infracționalității. Primele incidente reclamate nu au întârziat să apară. Un ieșean susține că, în această dimineață, un salon din zona Pieței Nicolina a fost spart, iar spațiul ar fi fost incendiat, autorul profitând, potrivit acestuia, de întuneric.