Iași lansează campania de colectare separată la Iași

Începând cu luna martie, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS) Iași demarează o amplă campanie de colectare a deșeurilor textile, provenite din gospodării. Această inițiativă vizează îmbunătățirea gestionării deșeurilor și protejarea mediului în județul Iași.

Colectarea deșeurilor textile se va realiza în puncte prestabilite de primării, unde cetățenii sunt invitați să aducă aceste materiale pentru a fi reciclate corespunzător.

Radu Cârstea – Specialist tehnic ADIS Iași: ,,Începând cu luna martie, în județul Iași începem campaniile de colectare voluminoase periculoase, din deșeuri menajere. Noutatea este colectarea deșeurilor textile separat. Prin deșeuri textile înțelegem haine, încălțăminte, perdele, lenjerii de pat, ambalaje din bumbac gen sacoșe. Colectarea se face din puncte prestabilite de primărie, unde oamenii aduc textilele aici”.

În paralel cu această inițiativă, ADIS monitorizează și impactul noilor reglementări privind reciclarea. Deși sistemul de garanție-returnare a intrat în vigoare, autoritățile locale observă o creștere semnificativă a cantității de materiale reciclabile colectate

Radu Cârstea – Specialist tehnic ADIS Iași ,,Chiar dacă a intrat sistemul de garanție returnare, noi prin operatorul Girexim s-a colectat o cantitate destul de mare de reciclabil și acest sistem a venit în plus cu o cantitate bună de reciclabil”.

Prin această acțiune, ADIS își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea durabilă și responsabilitatea ecologică, invitând comunitatea să se implice în mod activ în gestionarea eficientă a deșeurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *