Iași | Învățământul dual prinde contur

Foto_Mihai_Chirica

Primăria Municipiului Iași informează agenții economici interesați de pregătirea de viitori angajați în calificări conforme cu nevoile proprii că termenul limită de depunere a solicitărilor de școlarizare a elevilor în sistemul de învățământ dual este 23 noiembrie 2018.

Cererile pot fi adresate Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic. Solicitările pot fi preluate și de către Inspectoratul Școlar Județean Iași, dar și de către unitățile de învățământ profesional și tehnic.

„Acest sistem de pregătire va putea asigura companiilor interesate posibilitatea de a avea angajați calificați în meserii în care piața muncii este deficitară în acest moment. Vom acorda tot sprijinul necesar dezvoltării sistemului de învățământ dual și suntem convinși că tot mai mulți agenți economici vor investi în calificarea tinerilor din unitățile de învățământ cu profil tehnic”,  a declarat primarul Mihai Chirica.

Pentru anul școlar 2019 – 2020 se intenționează formarea în unitățile școlare ieșene a cel puțin 10 clase în sistemul de învățământ dual. Conform legii, Primăria Municipiului Iași va fi parte semnatară a Contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, alături de unitățile de învățământ și operatorii economici.

Informații suplimentare despre organizarea învățământului profesional și dual în anul școlar 2019-2020, precum și formularele specifice, pot fi obținute accesând următorul link:

http://www.isjiasi.ro/index.php/curriculum-si-inspectie-scolara/invatamant-profesional-si-tehnic/documente-specifice-invatamant-profesional-si-tehnic/641-organizarea-invatamantului-profesional-si-dual-in-anul-scolar-2019-2020