I-a luat viața soției sale, apoi a stat cu femeia moartă în casă până a intrat în putrefacție. Individul a fost condamnat la 13 ani de închisoare

arest-politie

Un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost condamnat de Tribunalul din Bacău la 13 ani de închisoare pentru că și-a omorât soția din bătaie. Ancheta a scos la iveală faptul că individul a stat patru zile cu cadavrul în casă înainte să anunțe Poliția, informează adevărul.ro.

Individul obișnuia să bea adesea cu soția lui, o femeie de 46 de ani, iar pe fondul consumului de alcool ajungeau mai mereu să se certe. Un astfel de episod a avut loc pe 4 aprilie 2021, când femeia a fost agresată de soțul său, care i-a aplicat numeroase lovituri în zona capului, corpului şi a membrelor, atât cu pumnii şi picioarele, cât şi cu diverse obiecte contondente (ciocan, coadă de mătură).

În urma loviturilor primite, victima a fost transportată la spital, dar ulterior a refuzat să depună plângere împotriva soţului său, precizând că nu doreşte emiterea unui ordin de protecţie pe numele acestuia.

În aceeași zi, polițiștii au emis un ordin de protecţie provizoriu pe numele bărbatului, iar în ziua următoare Parchetul a sesizat instanța de judecată pentru confirmarea acestuia, dar sesizarea a fost respinsă, în special pentru că femeia a refuzat să își reclame penal soțul.

Sora victimei le-a transmis polițiștilor mai multe fotografii şi imagini video în care femeia apare având pe corp numeroase urme de violenţă, produse, cel mai probabil, în luna aprilie 2021. Pentru că a refuzat să primească ajutor din partea autorităților, femeia a rămas fără apărare în fața violențelor soțului, ce au culminat finalmente cu uciderea sa.

Pe 5 aprilie 2022, bărbatul și-a ieșit din fire și i-a aplicat soției o lovitură de cuţit în zona abdominală. Apoi, individul a spălat cuţitul şi l-a aşezat în locul unde erau ţinute cuţitele, de obicei. Nu a anunţat ambulanţa, ci s-a limitat doar la a-i tampona rana. În următoarele ore, victima a decedat ca urmare a hemoragiei produse şi a lipsei de îngrijiri medicale.

„Inculpatul nu a anunţat, de îndată, autorităţile cu privire la decesul soţiei sale, ci a lăsat cadavrul în locuinţă, acesta intrând în putrefacţie. Inculpatul a sesizat organele de poliţie abia în seara zilei de 9.04.2022, cel mai probabil datorită faptului că nu a mai putut suporta mirosul greu degajat de cadavrul victimei aflat în descompunere”, au stabilit anchetatorii.

Criminalul și-a recunoscut fapta în fața instanței de judecată și a cerut să fie judecat potrivit procedurii simplificate pentru a beneficia de o reducere cu o treime a pedepsei, ceea ce s-a și întâmplat.

Bărbatul a fost condamnat de Tribunalul din Bacău la 13 ani de închisoare și a fost obligat să plătească 20.000 lei daune materiale, precum 10.000 euro drept daune morale către o rudă a victimei. Decizia instanței nu este definitivă.