Guvernul croat va lua noi masuri de atenuare a exploziei preturilor

members-of-the-council-with-prime-minister-andrej-plenkovic-photo-government-of-croatia-640

TVA-ul la lemn de foc, brichete, termoficare și panouri solare ar putea scădea în Croația. Astfel incearcă guvernul să atenueze efectele exploziei prețului energiei. 

Întreprinderile mai mici primesc subvenții pentru gaze, companiile mai mari pot conta si ele pe ajutor, dar detaliile nu au fost încă elaborate de guvernul de la Zagreb.

Depozitul subteran de gaze din Okoli este umplut într-un ritm accelerat conform planificării”,  a declarat miercuri viceprim-ministrul croat Oleg Butković, când a anunțat că guvernul lucrează intens la un pachet de măsuri pentru atenuarea consecințelor crizei energetice.

Cu siguranță nu vor fi suficiente resurse pentru a ajuta pe toată lumea, acest lucru trebuie să fie clar pentru oameni, așa că nu putem ajuta întreaga populație, sau toți antreprenorii și instituțiile și nu putem acționa ca și când nu ar exista inflație, a spus ministrul de finanțe.

„Până la sfârșitul săptămânii, vom avea o versiune viabilă a tuturor măsurilor, care acoperă și economia, antreprenorii și cetățenii aflați în situații social vulnerabile”, a spus Oleg Butković.

Din cauza creșterii dramatice a prețurilor, hotelurile și restaurantele amenință să se închidă, iar sindicatul antreprenorilor a anunțat o serie de demonstrații începând din luna septembrie, dacă guvernul nu va acționa asupra crizei energetice.

„Vom face totul pentru a ne asigura că antreprenorii noștri și rezidenții croați trec prin această perioadă cu cât mai puține pagube posibil”, a spus ministrul croat al Economiei.