Guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei respinge presiunile politice şi susţine aderarea ţării la euro

Guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei (BNB), Dimitar Radev, şi-a exprimat sprijinul faţă de decizia Adunării Naţionale privind solicitarea unui raport extraordinar de convergenţă pentru intrarea Bulgariei în zona euro, informează Novinite, preluată de Agerpres.
Solicitarea va fi semnată „fără îndoială”, a declarat oficialul bulgar într-un interviu acordat agenţiei de presă BTA.

El s-a referit de asemenea la recenta controversă provocată de partidul extremist bulgar „Renaşterea” care susţine că o misiune secretă a Fondului Monetar Internaţional se află în Bulgaria. În 17 februarie, liderul „Renaşterea”, Kostadin Kostadinov, şi câţiva parlamentari au intrat în clădirea Băncii Naţionale a Bulgariei, solicitând o întâlnire cu Radev pentru a verifica dacă reprezentanţii FMI au fost invitaţi în ţară. Radev a refuzat întâlnirea, descriind aceste acţiuni ca nefiind o încercare serioasă de a discuta ci o manevră politică direcţionată către instituţia greşită.El a subliniat că astfel de acţiuni nu îşi au locul la BNB.

În privinţa contribuţiilor financiare ale Băncii Naţionale a Bulgariei, Radev a anunţat că instituţia va contribui anul acesta cu aproape 800 de milioane de leva la bugetul de stat.

El a reafirmat că problema misiunii FMI a fost deja clarificată în comunicatele de la Ministerul de Finanţe şi de la Fondul Monetar Internaţional, şi a apreciat acuzaţiile ca fiind nefondate.

Opozanţi de extremă-dreapta la aderarea Bulgariei la moneda unică euro au atacat sâmbătă cu cocktailuri Molotov biroul reprezentanţei Uniunii Europene la Sofia.

Partidul prorus de extremă-dreaptă Vazrajdane a organizat sâmbătă un miting cu 2.000 până la 3.000 de opozanţi ai introducerii monedei euro în această ţară membră a Uniunii Europene care doreşte să adopte moneda unică.

Bulgaria aşteaptă de mulţi ani să intre în zona euro, iar guvernul său şi-a intensificat recent eforturile pentru a satisface cerinţele BCE, sperând să adopte euro în 2026.

Extrema-dreaptă bulgară cere un referendum pentru menţinerea monedei naţionale, leva, dar Parlamentul a refuzat să-l organizeze, iar Curtea Constituţională a menţinut decizia legislativului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *