Guvern: Accesul în restaurante, doar persoanelor cu certificat verde

green cert

Guvernul nu va mai dispune închiderea activităților economice la o rată de infectare de peste 3 la mie, dar va impune utilizarea certificatului verde în acest caz.

Astfel, după acest prag de incidență, accesul în restaurante va fi permis doar pe baza certificatului verde, care să facă dovada vaccinării, testului negativ de coronavirus sau trecerii prin această boală, a anunțat premierul Cîțu.  

Florin Cîţu, premierul României: “Direcţia în care mergem este următoarea: nu vreau să mai închidem activităţile economice peste 3 la mie şi atunci, ca să rămână deschise aceste activităţi, trebuie să avem o formă de monitorizare. Certificatul verde, mai ales că acum se poate verifica şi prin acel cod QR, foarte simplu, este una dintre propuneri ca aceste activităţi să rămână deschise, dar pe baza unui certificat verde. Deci, restaurantele pot să rămână deschise pe baza unui certificat verde, este o propunere, vedem dacă va fi aprobată în CNSU. Ideea este, bineînţeles, vorbim după aceea de personalul din restaurante; de exemplu, trebuie să poarte mască tot timpul, deci sunt câteva condiţii, dar pornim de la ideea de bază că nu vrem să mai închidem activitatea economică peste 3 la mie”.