Gravida din ambulanta implicata in accidentul de la Sarca, dusa la maternitate sa nasca

Gravida aflata in ambulanta implicata in accidentul din aceasta dimineata de la Sarca este in stare stabila si a fost transportata la maternitate, ca sa nasca. Soferul si asistenta de pe ambulanta au suferit contuzii dar sunt in stare stabila. Celelalte persoane implicate in cumplitul accident nu au mai fost salvate. Muncitorii erau din localitatea Boureni si mergeau la locurile de munca din Iasi.
„Au fost gasite initial 6 persoane inconstiente, s-au evaluat si s-a inceput resuscitarea, din pacate, pentru unii s-a declarat imediat decesul. A 7-a persoana, soferul dubitei a fost gasit si el in stop prin trauma. S-a efectuat resuscitarea o ora, din pacate fara raspuns, astfel incat bilantul a ajuns la 7 decese din 2 autovehicule. Cei 3 din ambulanta sunt stabili, prima a plecat de la locul accidentului gravida care a fost dusa la maternitate. Soferul ambulantei si asistenta au fost preluate de echipajele noastre si aduse in Unitatea de Primire a Urgentelor. Sunt stabili si constienti, cu cateva contuzii. Vor fi evaluati, speram sa nu aiba nevoie de interventii. Speram sa nu aibă nevoie de intervenție chirurgicală ortopedica sau de internare și evoluția sa fie una favorabilă. Din păcate energia cinetică in momentul impactului a produs leziuni extrem de severe la nivelul tuturor segmentelor la cei 7 implicați și decedați în acest accident”, a spus Diana Cimpoesu, coordonator UPU SMURD Iasi.