Grădinița, Școala primară și Școala gimnazială FEG au organizat „Carnavalul Verii”

Culori vibrante, râsete de copii și muzică antrenantă – așa a debutat Carnavalul Verii, un eveniment devenit deja tradiție, organizat de Grădinița, Școala Primară și Școala Gimnazială FEG din Iași. Sute de copii și părinți s-au adunat vineri în zona de agrement Ciric, nerăbdători să se bucure de distracție și momente speciale.

Costumele colorate au transformat fiecare copil într-un mic artist, iar atmosfera a fost una de poveste.

Ada Iordache, Coordonator de dezvoltare Grădinița FEG Iași: „Bine ați revenit și anul acesta la Carnavalul Verii! Suntem la cea de-a treia ediție și, după cum se vede, nici ploaia nu ne oprește. Suntem aici să aducem energie și să dăm start verii.”

Timp de câteva ore, zona Ciric s-a transformat într-un adevărat parc de distracție, cu surprize pentru toate gusturile: un magician, demonstrații de olărit, delicii culinare și o tombolă cu premii. Pe scena amenajată în aer liber, momentele artistice au curs neîntrerupt, iar spectacolele au încântat atât copiii, cât și pe părinții lor.

Atmosfera de sărbătoare a fost completată de spectacolele pregătite de organizatori.

Florina Munteanu, Educatoare Grădinița FEG Iași: „Pe scenă avem mai mulți parteneri care au venit să ne încânte cu momente deosebite.”

De la jocuri și dansuri, la ateliere creative și momente artistice, programul a fost conceput pentru a aduce zâmbete și bucurie atât celor mici, cât și părinților.

Ecaterina, părinte: „Am venit la Carnavalul Verii. Sunt diverse evenimente aici și așteptăm și noi să vedem despre ce este vorba. Văd aici pe scenă copiii cântând, dansând și simțindu-se bine.”

Carnavalul Verii a adus un început memorabil de vacanță, marcând o zi de vară plină de voie bună, în care comunitatea FEG s-a unit pentru a celebra copilăria și bucuria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *