Gheorghe Nichita: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns să ies din penitenciar”

gheorghe nichita

Fostul primar Iaşiului, Gheorghe Nichita, a fost eliberat din Penitenciarul Botoşani azi după-amiază.

El a declarat că cel mai mult dorește să-și revedea familia.

„Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns să ies din Penitenciar şi să merg spre casă să îmi văd familia. Sunt multe lucruri de făcut în viaţa asta. În primul rând să îmi văd nepoţii”, a declarat Nichita.

Pe 30 iulie, Judecătoria Botoşani a admis propunerea Penitenciarului Botoşani de punere în libertate a fostului primar al municipiului Iaşi Gheorghe Nichita, însă la scurt timp procurorii au contestat această sentinţă.

Potrivit primei instante, Nichita şi-a îndeplinit fracţia cerută de lege din pedeapsa de 5 ani de închisoare pentru luare de mită aplicată în noiembrie 2017 de către Tribunalul Bucureşti.

Gheorghe Nichita a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, după ce ar fi cerut şi primit mită 10% din valoarea proiectului european Sistemul de Management al Traficului din municipiul Iaşi.