Gheorghe Flutur și-a dat demisia din fruntea PNL Suceava

“Imediat după alegerile locale din 2024, am avut intenția de a demisiona din această funcție deoarece pierdusem alegerile pentru Consiliul Județean Suceava, deși obținusem un scor de peste 40%, care însă nu a fost suficient. La acel moment, primarii PNL și foarte mulți membri ai partidului m-au rugat să rămân, având în vedere că urma un an electoral. Am acceptat să rămân în funcție. Acum, la începutul acestui an, am realizat un bilanț al carierei mele politice. Am fost, timp de aproape 24 de ani, președinte al organizației liberale Suceava. Împreună cu membrii liberali, am avut multe realizări și am lăsat o amprentă pozitivă în administrația liberală suceveană. Totuși, toate au un început și un sfârșit”, a transmis Gheorghe Flutur prin intermediul unui comunicat de presa.