Ger de crapa pietrele in regiunea Moldovei

In urmatoarele 3 zile va fi ger naprasnic in Moldova dupa ce meteorologii au emis un cod galben de vreme deosebit de rece pentru judetele Iasi, Botosani, Suceava, Neamt, Bacau si Vaslui. Temperaturile minime vor fi cuprinse intre -25 si -18 grade. Medicii recomanda populatia sa evite expunerea prelungita la frig pentru a nu suferi de hipotermie.
Dupa ninsori a venit peste Moldova un val de ger care se va resimti in urmatoarele 3 zile. Meteorologii anunta valori extrem de scazute, pragul minim fiind de -25 de grade Celsius pe timpul noptii si in cursul diminetilor.
Ovidiu Machidon, sef serviciu Centrul Regional de Meteorologie Moldova
Vremea se mentine geroasa in cursul diminetilor si a noptilor zilelor de joi si vineri, apoi regim termic se va apropia de normal. Cerul va fi variabil. In cursul diminetii vor fi conditii de ceata cu depuneri de chiciura. Probabilitatea de producere a precipitatiilor va fi spre finalul saptamanii.
Temperaturile maxime ale aerului vor creste treptat si vor fi cuprinse intre -4 si 0 grade Celsius la inceputul intervalului apoi vor oscila intre 4-6 grade. Minimele termice vor varia intre -22 si -10 grade cu cele mai scazute valori in noaptea de joi spre vineri.
In aceasta perioada, medicii recomanda sa alegem haine groase, rezistente la umezeala, sa evitam deplasarile nocturne sau matinale cand temperaturile sunt cele mai scazute si sa nu ne expunem prelungit la frig.
Tudor Ciuhodaru – medic primar medicina de urgenta:
„In primul rand cei cu patologie cardiovasculara, neurologica, cei de peste 65 de ani, cei sub 5 ani, cei care sunt in general predispusi efectelor negative ale frigului. Ar trebui sa evite deplasarile la primele ore ale diminetii sau seara cand este foarte, foarte frig.
Mare atentie! Nu consumati niciodata alcool mai ales cand sunteti expusi la frig, pentru ca alcoolul va poate pune in pericol.”
Din week end temperaturile vor reveni la cele specifice perioadei.