Galați | Un tânăr a pierdut controlul volanului și a ajuns într-un stâlp de electricitate

politia_46146200

Polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Uzina de Apă, din municipiul Galați.

La fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Brăila, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi intrat în impact cu un stâlp de electricitate, de pe marginea drumului.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a unei tinere, de 19 ani, pasageră în autoturism, aceasta fiind transportată la spital, fără a necesita, însă, internarea.

Conducătorul auto a fost testat alcooscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.