Galati | Un sofer baut a lovit o ambulanta aflata in misiune

ambulanta

Un sofer baut a lovit o ambulanta care ducea la spital o pacienta. Conducatorul auto nu a dat prioritate desi ambulanta avea semnalele acustice si luminoase in functiune.

„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 52 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Anghel Saligny, dinspre strada Gheorghe Doja, la intersecția cu bulevardul Siderurgiștilor a intrat în impact cu o autospecială de la Serviciul Județean de Ambulanță Galați, aflată în misiune cu semnalele acustice și luminoase aflate în funcțiune, care era condusă de un bărbat cu vârsta de 49 de ani, din municipiul Galați, pe bulevardul Siderurgiștilor, dinspre strada Combinatului. În urma impactului, autospeciala, care transporta către spital o pacientă, a fost proiectată în refugiul stației de tramvai amplasată în imediata apropiere. Ambele autovehicule au fost avariate, însă, din fericire, nu a fost rănită nicio persoană”, a precizat IPJ Galați.

Soferul s-a ales cu dosar penal fiind depistat cu o alcoolemie de 0,78 la mie.