Galați: Un bărbat a făcut scandal într-o benzinărie, după ce a refuzat să plătească plinul de la mașină

Politia

Un șofer beat și fără permis de conducere a provocat scandal într-o stație de carburanți din orașul Galați. Angajații stației au sunat la 112 pentru a anunța Poliția că bărbatul refuză să plătească carburantul introdus în mașină.

Potrivit Poliției, incidentul a avut loc sâmbătă. Polițiștii Secției 3 Poliție Galați au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi alimentat autoturismul la o stație de carburanți din municipiul Galați și ar fi refuzat să plătească.

La fața locului, polițiștii au identificat persoana în cauză, un bărbat, de 46 de ani. Ei au stabilit că, după alimentarea autoturismul, bărbatul nu a părăsit stația, intenționând să achite contravaloarea carburantului.

În timpul discuțiilor, polițiștii au observat că șoferul este sub influența alcoolului și l-au testat cu aparatul etilotest. De asemenea, agenții au aflat că permisul de conducere al bărbatului era reținut.

„Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscop, valoarea rezultată fiind de o,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere reținut, fiind cercetat într-un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”, au transmis reprezentanții IPJ Galați.

Bărbatul a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea dispunerii unei măsuri preventive. În acest caz a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.