Galati: Tichetele educaționale de 500 de lei, virate până pe 23 decembrie

tsse-fata

Până pe data de 23 decembrie, încă 190.000 de copii o să primească tichetele educaționale de 500 de lei, după cum a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș.

În anul școlar 2022-2023 sunt 405 mii de beneficiari, conform Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Pentru 160.000 au fost virații banii în perioada septembrie-noiembrie. 190.000 o să primească cei 500 de lei săptămâna aceasta, până pe 23 decembrie, iar restul de 55.000 în perioada ianuarie-februarie.

„Cred că mai sunt câteva de virat, dar oricum primesc toți banii înainte de sărbători. Am promis că până în data de 9 decembrie, e adevărat, dar am avut ceva probleme cu listele de beneficiari. Acum am rezolvat și primesc toți banii săptămâna aceasta, până pe 23”, a spus Boloș.
Reamintim că beneficiază de sprijinul în valoare de 500 de lei:

-copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);
-elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).