Galați | Tânăr reținut după ce a incendiat mașinile unui bărbat din Suceveni

La data de 17 august 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Galați, cu sprijinul colegilor din cadrul Serviciului Criminalistic și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, pe raza comunei Suceveni, județul Galați, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Totodată, au fost puse în executare două mandate de aducere, iar, în urma audierilor și a administrării probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, de 19 ani, din aceeași localitate.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în noaptea de 1 spre 2 iunie 2025, acesta ar fi distrus, prin incendiere, două autoturisme parcate în dreptul unui imobil din localitatea Suceveni, proprietatea unui bărbat de 47 de ani.

La data de 18 septembrie 2025, în urma prezentării tânărului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, procurorul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de ultraj, punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta și sesizarea instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, dar Judecătoria Târgu Bujor a respins solicitarea de arestare preventivă.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor a depus contestație împotriva încheierii, iar, la data de 3 octombrie 2025, Tribunalul Galați a dispus măsura arestării preventive a tânărului, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *