Galati | Sofer prins la cateva zile dupa ce a provocat un accident mortal

politia

Polițiștii Biroului Rutier Galați au identificat un tînăr, de 23 de ani, din municipiul Galați, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.

Din cercetări a reieșit că, în ziua de 07 septembrie, în jurul orei 21.50, acesta ar fi condus autoturismul pe strada Macului, din municipiul Galați, către strada Calea Prutului și, la un moment dat, ar fi surprins și accidentat mortal un bărbat, de 27 de ani, din județul Vaslui, care se deplasa pe acostamentul din partea dreaptă a carosabilului.

Imediat după aceasta, conducătorul auto ar fi fugit de la locul accidentului. Tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.