Galati | Senatorul Nicolae Marin este primul parlamentar care a renuntat la pensia speciala. Decizia autentificata de notar

Sharing is caring!

“Renunt de bunăvoie, definitiv şi irevocabil la dreptul conferit de lege privind indemnizaţia lunară pentru limită de vârstă (pensia specială)”, a anuntat senatorul Pro Romania, Nicolae Marin.

Acesta a fost ieri la un birou notarial unde a autentificat declaratia pe proprie raspundere.

“Îndemn toţi parlamentarii, dar în primul rând pe cei din judeţul Galaţi, să facă acelaşi lucru şi să încheiem o dată pentru totdeauna cu discuţiile despre pensiile speciale ale parlamentarilor. Este soluţia cea mai bună, legală, de a renunţa la această indemnizaţie specială care este acordată parlamentarilor care ies la pensie. Este iniţiativa mea, i-am prezentat-o domnului preşedinte Victor Ponta şi dumnealui m-a asigurat că va face acelaşi lucru luni. Apelul meu se îndreaptă în special către actuala guvernare, care încearcă din răsputeri să împiedice majorarea alocaţiilor pentru copii, invocând lipsa fondurilor şi sunt convins că prin astfel de renunţări benevole din partea actualilor dar şi a foştilor parlamentari se vor suplimenta resursele financiare necesare alimentării conturilor din care se fac plăţile pentru copii”, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, Nicolae Marin.

shares